Citisem undeva că “Într-o echipă nu exista eu.” Mi-au plăcut mult aceste cuvinte pentru că rezonează cu propriul meu crez: într-o echipă există acel noi care face ca viața să fie mai frumoasă și aduce o mulțime de lucruri pozitive în viața noastră. Iar eu mă simt cel mai bine într-o echipă, reușesc să rezonez diferit cu toate minunile vieții atunci când lucrez cu ceilalți. Prin munca în echipă, îmi dau ocazia să mă dezvolt din punct de vedere personal și cred că dau șansa idealurilor mele să se contopească cu ale altora, astfel fiind mai ușor să le îndeplinesc. Să le îndeplinim. Atunci când avem același scop, ne sincronizăm inimile, ne apropiem și devenim mai mult decât coechipieri, prieteni.

bianca pintilie despre echipa workshop toastmastersÎmi place când pot spune că vorbesc din propria experiență, pentru că AICR este o echipă în care mi-am găsit locul și cel mai important, mă simt ca într-o familie. Mă reinventez constant, mă văd pe mine din alte perspective, văd viața însăși prin alți ochi, pur și simplu iubesc lucrul în echipă. Aștept momentul în care oamenii vor realiza că vom reuși sa facem din lumea aceasta mare un loc mult mai bun, dacă încercăm împreună. Dacă lucrăm împreună. Dacă vom avea încredere ca noi putem, atunci când eu, tu, el, ea simțim că luptăm cu morile de vânt, pentru că, nu-i așa, greutăți există mereu și vor exista. Chiar și pentru o echipă. Și cred că AICRiștii o știu cel mai bine. Dar diferența e că într-o echipă, dacă vei simți că vrei să renunți, va exista cineva care nu o va face și echipa merge nainte. Și o parte din Visul tău va merge și el înainte. Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.