Miercuri, 28 ianuarie, a avut loc prima întâlnire CitiM în cadrul căreia au participanții au adus în discuție cărți care i-au schimbat într-o oarecare măsură.

Pentru început au fost amintiți câțiva dintre scriitorii născuți în luna ianuarie, mai ales că, pe lângă Eminescu, ianuarie începe în forță cu: Ion Budai Deleanu, I. Heliade Rădulescu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Karel Capek, Lev Tolstoi, Jack London, Dimitrie Bolintineanu, Anton Pavlovici Cehov, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, Edgar Allan-Poe, Stendhal (Marie-Henri Beyle), Lewis Carol, Virginia Woolf, Anne Bronte.

Anca Balaban, președinta AICR, a adus în discuție cărțile scrise de Rhonda Byrne pe care le-a descoperit acum trei ani și pe care a început să le recomande tuturor cunoscuților care vor mai mult de la ei înșiși. Începând cu „Secretul”, cartea „Magia” și mai apoi cartea „Puterea” sunt adevărate surse inspiraționale și motivaționale pentru ea. La eveniment a prezentat cartea „Secretul: Învăţături zilnice”, o carte practică, care conține câte un sfat ce poate fi aplicat sau câte un citat semnificativ, pentru fiecare zi a anului. Și pentru că ea crede foarte mult în legea atracției și în principiile care spun că atragem ceea ce avem ca intenții, a deschis cartea la întâmplare și a citit ceea ce era scris.

„Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem se naște din gândurile noastre. Prin aceste gânduri, noi ne creăm realitatea. (Buddha, pagina zilei 126 a anului)”

Nimic nu e întâmplător…și se pare că acest citat a „vrut” să fie citit în cadrul întâlnirii. Pentru că reprezintă esența și a ceea ce am început să facem prin gândurile împărtășite în cadrul evenimentului.

Mihaela Rusu, a vorbit despre cultura și istoria evreiască care o pasionează de multă vreme deja, și, de aceea a ales să pună în lumină personalitatea rabinului Moses Rosen, moineștean de altfel, așa cum apare prezentat cartea „Primejdii, încercări, miracole. Povestea vieții șef rabinului Dr. Moses Rosen”. 

„M-am născut la Moineşti, în Moldova, în 1912. Tatăl meu fusese rabinul comunităţii locale. Deşi mică, această comunitate a devenit faimoasă în istoria reconstruirii Ţării Sfinte, a Israelului modern.

Într-adevăr, Moineşti era un tipic “Ştetl” – este european…… Avea străzi înguste, unele, poate pavate cu piatră de râu, altele pur şi simplu cu pământ bătătorit şi prăfos, iar case mici şi lipite unele de altele, clădite din paiantă şi cu un pod de lemn lung, care acoperea toate casele străzii.”

Mihaela Jescu a vorbit despre Karel Capek, scriitor ceh, primul dintr-un șir de intelectuali non-Marxiști, care a publicat un eseu într-o serie intitulată ”De ce nu sunt comunist”. Găsim acum în librării volumul de proză scurtă ”Povestiri dintr-un buzunar și povestiri din celălalt buzunar” (editura Curtea Veche), dar a citat din colecția sa de eseuri intitulată „În captivitatea cuvintelor”.

 „Ne place să spunem: noi, poporul lui Hus… Tot așa, germanii spun: Noi, poporul lui Goethe, Kant, Bismark și nu mai știu cui. Noi, poporul lui Goethe! Ești oare tu, cel care scrii sau spui asta, omul lui Goethe? Ai ceva asemănător cu el, ești înțelept și omenos, iubești Franța, scrii versuri și dai exemplu omenirii? Noi, poporul lui Schiller! Strigi tu oare, odată cu Schiller… ceri alături de el ”Sire, dați-ne libertatea de gândire!” ? Noi, poporul lui Kant! Dar vezi tu oare, precum Kant, în om un scop și nicidecum un mijloc? A existat Goethe, a existat Kant și nu știu cine încă, însă este oare acesta meritul tău, ești tu prin aceasta mai mare sau mai bun cu ceva? Ești cult, mare, omenos și universal pentru că cineva a fost așa înaintea ta?… Ce ești tu? Nu are importanță ai cui suntem, ci ce ești tu. Poporul însuși are nevoie mai degrabă de oameni decât de nume.”

Lăcrămioara Nechita a vorbit despre o carte care a ajutat-o în multe situații dificile din viața ei și pe care o are de foarte mult timp, o carte de rugăciuni pe care o purta în geantă cu ea mai mereu.

Miluța Frățilă a vorbit despre ultima carte pe care a citit-o şi care a fascinat-o, deși nu este cartea care i-a schimbat viaţa: „Shantaram” de Gregory David Roberts. Alte citate din Shantaram aici. Autorul acestei cărţi poate fi, fără îndoială, unul dintre cei care se înscriu în ,, viaţa bate filmul!”

„Shantaram” este un roman autobiografic, scris în decurs de 13 ani . Un roman scris, după cum mărturiseşte autorul: „cu sânge, lacrimi şi mare bucurie”. În cartea sa, autorul descrie cum a reuşit să evadeze din închisoare şi ce a urmat după aceea. Cele peste 700 de pagini aduc o realitate ce armonizează cu o parţială ficţiune. Odată ajuns în India, Gregory David Roberts s-a îndrăgostit iremediabil de această ţară, iar ţara l-a adoptat. Şi ca după orice adopţie ce se respectă, India l-a botezat „Shantaram” – om al păcii sau om al păcii lui Dumnezeu. Numele e unul spiritual şi rar îl întâlnim în poveste. Personajul principal poartă numele unui paşaport fals, Linnsday. Lin pentru simplitatea pronunţiei hinduse sau Linbaba cu nota de respect cuvenită. Refugiindu-se în Mumbay, Lin află că viaţa pe străzile mizere şi aglomerate ale celui mai aglomerat oraş indian este luptă neîncetată pentru supravieţuire. Încă din prima zi le cunoaşte pe cele două persoane care îi vor schimba viaţa: Prabaker care îl învaţă valoarea adevăratei prietenii şi frumoasa Karla, de care se şi îndrăgosteşte. În India deschide o clinică ilegală pentru săraci, joacă în filmele de la Bolywood, lucrează pentru mafia locală şi ajunge chiar să lupte împotriva ruşilor în Afganistan.

De asemenea, pentru că a fost prima ediție a unui eveniment moineștean care pune cititul în prim plan, cei prezenți și-au dorit să scoată în evidență și o carte scrisă de o persoană care-și are rădăcinile în Moinești, drept pentru care a fost adusă în prim plan cartea „Escape del ultimo tren de Auscwitz” scrisă de Hedi Enghelberg. Astfel s-a făcut legătura către a doua parte a evenimentului, legată de comemorarea Holocaustului.

Pe 27 ianuarie 2015 s-au împlinit 70 de ani de la eliberarea deţinuţilor supravieţuitori din lagărul de la Auscwitz – Birkenau din Polonia.

Victime ale Holocaustului au fost 6 milioane de evrei. Dar atrocităţile regimului nazist nu s-au limitat numai la evrei. Printre victimele persecuţiilor naziştilor s-au numărat şi aproape jumătate de milion de romi, milioane de prizonieri de război sovietici, homosexuali, persoanele handicapate fizic şi / sau psihic, cetăţeni polonezi şi ai altor popoare slave, opozanţi religioşi (Martorii lui Iehova) şi opozanţi politici. Dar şi 1,5 milioane de copii. Toţi aceştia au fost ucişi de către regimul nazist în timpul celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945).

Un episod prea puţin cunoscut în istoria oraşului nostru este cel al evadării lui Moises Enghelberg din ultimul tren spre Auscwitz. Acest episod este cuprins în cartea „Escape del ultimo tren de Auscwitz”.

  • Este cartea care trebuia să fie scrisă de însuşi Moises Enghelberg – moineşteanul de origine evreu, cel care a reuşit să evadeze din trenul care urma să îi ducă în infern. Moises Enghelberg îşi dorea foarte mult să scrie o carte memorială dedicată oraşului Moineşti şi istoriei comunităţii evreieşti din acest oraş. Dar un atac de cord ce i-a fost fatal a pus capăt împlinirii acestui vis.
  • Fiul său Hedi Enghelberg a fost cel care a reuşit să împlinească visul tatălui său şi astfel cartea a ajuns şi la noi, la Biblioteca Municipală Moineşti, doar că e scrisă în limba spaniolă.

Pentru evenimentul CitiM a fost ales un pasaj din capitolul 9 al cărţii:

Bacău – 23 august 1944, ora 9:45

„Atmosfera era foarte agitată, se auzeau tot felul de zvonuri: se vorbea de o posibilă lovitură de stat în București și că guvernul Antonescu va cădea. Că acceleratul București 512 ar trebui să ajungă la 9:45 și sigur atunci vor avea mai multe știri cu privire la situația din capitală. La radio, se putea auzi o simfonie, semnul că ceva era pe cale să se întâmple. Pe de altă parte stația era împânzită de trupele germane. Stresul și incertitudinea au fost un moment bun pentru un act de sabotaj. Un vagon special urma sa fie alocat pentru găzduirea unui pluton de politiști militari germani, 24 de soldati, 3 subofițeri și 2 oficiali. Aceștia formau paza prețioasei încărcături. Ruta trenului era deja stabilită: Bacău, Roman, Suceava, trecerea frontierei, Bucovina, Reichsbahn, Polonia (Guvernul German) cu destinația finală: Auschwitz. În rubrica care descria încarcatura stătea scris: 1913 prizioneri evrei. Deja evreii care erau la muncă forțata în zona gării au fost urcați în tren. Printre ei eram şi eu. Ne-am petrecut toată ziua încercând să anticipăm situația. Fereastra vagonului era din sârmă ghimpată. Nu aveam nici o vedere înspre gară, așa că nu știam nimic din ce se întampla afară. Singurul și cel mai important eveniment a fost urmat de explozii și un fum negru, cu miros de carne arsă, care venea dinspre arsenalul militar. Ceva se întamplase acolo. Ceva rău. – Să scăpăm! Cred că e singura șansă, le-am spus tovarășilor mei. Toată lumea a început să-și exprime punctul de vedere. Ei nu au crezut că trenul urma să ajungă la Auschwitz. Eu am început imediat să îmi pun planul în aplicare: am tăiat cu răbdare fundul de lemn al vagonului. După câteva ore, am reușit să tai suficient lemnul din jurul capului șurubului metalic ce țintuia podeaua. Cu ajutorul lui Solomon, un uriaș din Bacău, a lui Leibu, un tâmplar din Adjud și a lui Arie, un farmacist, pe tot parcursul rutei până la Cernăuţi am reușit să terminăm spărtura pentru evadarea din tren. Trenul deja plecase din stația Bacău și urma să treacă prin Buhuși, Roman, Târgu Neamț, Suceava, Rădăuți. Punctul de ieșire din țară era Siret. Următoarea stație era pe teritoriul rus, la Cernăuţi. După Cernăuţi urmatoarea era stația Lvov – Polonia. Trenul în care eram mergea paralel cu linia frontului. La nu mai mult de 20-30 km de linia fierbinte a câmpului de bătălie, ne aflăm exact în mijlocul apărării germane, unde cele doua mari armate din istorie se luptau pe viață și pe moarte. Milioane de soldați germani și sovietici. Se trăgea de peste tot, iar noi treceam prin focurile de armă. Frica de moarte pusese stăpânire pe noi. Era o frică mentală și fizică care ne paraliza corpul și sufletul. – Eu am să fug! Nu mai vrea nimeni să vină cu mine? Mi-am întrebat colegii de vârsta mea. Dacă trebuie să murim, măcar să fie în evadare. Toți tăceau. Mi-au dat de înțeles că nu vor să o facă. Momentul meu sosise. Trenul se deplasa foarte încet pe ruta care era mai abruptă. M-am înarmat cu curaj și m-am aruncat în spartura pe care o făcusem. Am căzut pe pietrele care erau între șine. De la întunericul total din vagon nimerisem în noaptea luminată de explozii. Încă mă aflam între șinele căii ferate. Însă nu știam în ce zonă mă aflam. Dar trebuia să fac un lucru cât mai repede pentru că santinelele germane erau montate pe acoperișul ultimului vagon și nu puteam risca să stau între șine prea mult timp. Puteam fi văzut de către ei și soldații imediat ar fi tras în mine. Cu rapiditate mi-am luat avânt și am sărit peste calea ferată. M-am rănit în pietre. Dar nu aveam timp să mă gândesc la durerea pe care o simțeam. Scăpasem cu viață și eram liber. Asta era tot ce conta. În octombrie 1982 în oraşul Moineşti rămăseseră mai puţin de zece suflete de evrei. După plecarea familiei Enghelberg, în decembrie 1983, niciun alt evreu nu a mai părăsit oraşul. Nimeni din cei rămaşi nu a mai emigrat în Israel.”

Acesta este doar un mic fragment, dar cartea continuă cu alte capitole importante din istoria ţării noastre, a oraşului nostru, precum şi cu alte multe relatări din viaţa lui Moises Enghelberg şi a familiei sale. Dacă doriți, puteți citi și alte fragmente din prima parte și din a doua parte ale cărții.

În ultima parte a evenimentului CitiM s-au citit explicațiile legate de cuvântul „holocaust” – gr. holo + gr. kaustos „de ars”: ars în totalitate.  Sacrificiu practicat în Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta în arderea integrală a animalelor pe altar.  Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești (c. 6 mil.) din Europa (în Germania, precum și în terit. ocupate vremelnic în timpul celui de-al doilea război mondial) de către naziști și aliații lor. Finalul a fost acaparat de menționarea câtorva titluri și povești referitoare la Holocaust: Medicul SS și copiii de Gunther Schwarberg, Fabrica Morții de Ota Kraus și Erich Kulka, Jurnalul Annei Frank, Mărturisirile lui Kitty Hart Moxon, supraviețuitoare a Holocaustului, care trăiește acum în Marea Britanie.

Fotografii de la eveniment se găsesc aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *