Într-o lume în care hărțuirea, agresiunea și violența pătrund în viața noastră și o răstoarnă în limitare și tristețe, fie că vorbim despre mediul online, dar mai ales despre cel offline, azi alegem să fim mai buni. Și să-i îndemnăm și pe cei din jurul nostru să aleagă să fie buni. Pentru că împreună putem face o diferență, iar secretul este să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în ceilalți, și bunătatea noastră se va reflecta în și prin întreaga lume.

„Alege să fii bun!” este campania de informare și sensibilizare socială cu privire la fenomenul bullying-ului pe care o lansăm împreună cu partenerii noștri de la AZIA Security Systems și cu sprijinul grupului de bloggerițe din Bacău, prin care ne dorim să atragem atenția asupra creșterii fenomenului hărțuirii și agresiunii de orice fel și prin care încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor celor care au fost victime ale acestui fenomen.cover alege sa fii bun portocaliu pentru azi aicr azia

bullying azia

Bullying-ul este practic o formă repetată de agresiune, fizică sau verbală, direcționată către o persoană, care o determină să se simtă neajutorată, să îi fie frică, să renunțe la activitățile sociale, fapt care poate da naștere ulterior altor probleme destul de grave, pe termen lung, precum depresia și tentativele de suicid. Din păcate, conform statisticilor existente la acest moment, în România există un fenomen de creștere a incidenţei hărţuirilor asupra copiilor și tinerilor adolescenți.

Astfel campania „Alege să fii bun!” a apărut ca răspuns la o nevoie identificată de către fondatorii asociației, după o serie de evenimente cu ocazia cărora au intrat în contact cu tineri care le-au povestit experiențe legate de bullying, dar și ca răspuns pozitiv al unei invitații primite de echipa AICR.

Misiunea cea mai importantă a campaniei este aceea de a identifica și consilia cazurile care au nevoie de consiliere pentru depășirea temerilor, precum și promovarea unei gândiri sănătoase și a unui comportament responsabil. De aceea, direcțiile de activitate prin care ne-am alăturat tuturor organizațiilor care militează împotriva hărțuirii sunt:

  1. sesiuni de informare și dezbatere cu elevii din școlile gimnaziale și licee, care se vor desfășura periodic începând cu luna aceasta, cu ajutorul voluntarilor ong-ului AICR și specialiștilor companiei AZIA, prin care încercăm crearea unui spațiu prietenos, sigur și deschis pentru prezentarea de informații legate de atitudinea corectă în situații de hărțuire și dezbaterea experiențelor întâlnite în viața de zi cu zi de către tinerii participanți
  2. concursuri de fotografie și de eseuri deschise elevilor din școlile gimnaziale și liceele din județul Bacău, care se vor desfășura în perioada noiembrie – decembrie (detalii despre înscriere, regulament, perioada de desfășurare, premii, etc vor fi publicate pe 1 noiembrie a.c.)
  3. conferința „Alege să fii bun!” pe care o vom organiza la începutul anului 2016 la Bacău, care are ca scop promovarea unui comportament responsabil, precum și  prezentarea metodelor prin care ne putem feri de fenomenul bullying. 

„Ne propunem să facem din motto-ul campaniei o deviză pe care să și-o însușească cât mai multă lume care va intra în contact cu noi, cu voluntarii AICR sau cu specialiștii de la AZIA. Alege să fii bun! este un credo cu care sperăm să mișcăm inimile oamenilor, inimile celor care pot ei însuși să schimbe ceva în bine. Vrem să aducem prietenia în școli și licee și vrem să facem asta de-acum încolo, permanent. Așa că fiecare acțiune va fi specială acum pentru început, pentru conștientizarea problemei celor care sunt hărțuiți. Pe ei trebuie să-i sprijinim să treacă peste momentele dificile. Și putem să facem asta dacă uniți începem să informăm și să schimbăm mentalități. De aceea considerăm că este importantă campania pe care am lansat-o acum. Vrem o lume mai frumoasă pentru toți, dar nu putem sta cu mâinile în sân, nu putem aștepta ziua de mâine, ci trebuie să acționăm. Cu bunătate, atragem bunătate.” Anca Balaban, președinte AICR

manifestul aicr alege sa fii bun portocaliu pentru azi

Vineri, 23 octombrie 2015 a fost lansat primul semnal de alarmă al campaniei Alege să fii bun! cu ajutorul voluntarilor AICR și al elevilor de la Liceul Teoretic Spiru Haret din Moinești.

colaj #portocaliupentruazi aicr spiru haret moinesti

„#PortocaliuPentruAzi stă ca semn al siguranței pentru viitor, iar uniți sub căldura acestei culori, eliberăm baloane și visuri cu dorința de a picta lumea cu bunătate. Nu ne mai ascundem în spatele nuanțelor terne ale nepăsării, lăsăm portocaliul, tandrețea si toleranța să ne umple sufletul. Mesajele stângaci scrise pe foile oranj sunt felul nostru de a vă atrage atenția, într-o maniera AICRistă și nu putem decât să sperăm că vă veți alătura cauzei noastre. Pentru că doar noi putem spune “Stop!” și chiar să stârnim ecouri în abisurile pe care oamenii le crează. Tu, eu, el, ea. Noi. Împreună. Uniți.”, Bianca Pintilie, voluntar AICR.

Cu aportul tuturor celor care cred și militează pentru cauza „Alege să fii bun!” vom reuși să facem cât mai multă lume să înțeleagă manifestul nostru, vom îndrepta comunitatea spre bunătate, acceptare și o mai mare fericire pentru toți, în definitiv!

#portocaliupentruazi #alegesafiibun #teamAICR #AZIASecuritySystems