AICR: Te-aș ruga să te prezinți, pe scurt, pentru cei care nu te cunosc.

Andreea: Mă numesc Andreea Sofronie, am 17 ani, sunt din localitatea Schitu-Frumoasa, comuna Balcani, dar deocamdată locuiesc la căminul Liceului Teroretic Spiru Haret din Moinești, unde sunt și elevă. Sunt o fire comunicativă, îmi place să vorbesc cu toată lumea, dar mai ales să cunosc oameni și locuri noi. Îmi place să ajut pe oricine, fără a face discriminari. De obicei mă simt flatată atunci când mi se observă munca și mă supăr atunci când nu sunt apreciată așa cum merit. Ador să duc tradițiile strămoșești mai departe.

AICR: Ai un motto după care te ghidezi în tot ceea ce faci?

Andreea: Nu am un motto anume, dar încerc pe cât posibil să urmez sfaturile mamei mele. Pentru mine ea este cel mai bun sfătuitor și exemplu pe care vreau să îl urmez în viață.

AICR: În ce împrejurări ți-ai dat seama că vrei să faci voluntariat pentru AICR?

Andreea: Am văzut acțiunile Asociației pe Facebook, de Crăciun – campania Shoe Box. După, am văzut afișele din liceu. Mi-am zis că acești oameni trebuie să fie niște persoane minunate, mai ales că ajută alte suflete nevoiașe. Am simțit că trebuie să mă număr printre ei.

AICR: Cum se reflectă voluntariatul în tot ceea ce faci?

Andreea: Am început sa fiu mai receptivă la nevoile celor din jur. Mi-am dat seama că unele persoane au nevoie de ajutor, dar nu cer și nu lasă la vedere acest lucru.. aceștia trebuie desoperiți și ajutați. Înainte, nu prea am mai participat la activități de volunariat, decât pe plan școlar, dar acum, activitatea mea s-a extins cu ajutorul echipei AICR. Asta mă face foarte fericită și mulțumită sufletește.

AICR: Care consideri că sunt activitățile sau proiectele cele mai reușite? Ai un proiect de suflet din tot ceea ce facem în cadrul asociației?

Andreea: Cu rușine spun că, până acum, nu am reușit să fac un proiect cap-coadă, de una singură, ca să pot spune că am un proiect reușit. Pe viitor însă, am de gând să fac cunoscute lucrările mele handmade și cu bănuții strânși să pot ajuta un copil și chiar să îl învăț și pe acesta cum să își procure singur lucrușoare pe care să le vândă pentru a-și putea strânge câțiva bănuți. Ăsta este visul meu pe termen scurt și sper să mi-l îndeplinesc. Oricum, pentru mine, toate activitățile la care am participat sunt de suflet și sunt mândră că particip, atât cât pot. Îi mulțumesc președintelui nostru, Anca Balaban Popa Iscu pentru distincția de “Voluntarul lunii marie”!

AICR: Cum te simți înainte și după fiecare implicare de-a ta în tot ceea ce facem?

Andreea: Înainte de fiecare ședință sau activitate am puține emoții, pentru că Anca mereu ne surprinde plăcut și sunt curioasă să văd ce ne mai așteaptă. După fiecare acțiune mă simt mulțumită că am reușit încă o dată să ducem la bun sfârșit un proiect. Desigur, eu plec simțindu-mă o altfel de persoană, într-un sens bun, chiar și după o mică ședință. Aici, la AICR, chiar vin din pură plăcere, fără constrângeri sau obligații. La început nu cunoșteam pe nimeni, iar acum, prin intermediul asociației am legat multe prietenii, chiar foarte apropiate unele dintre ele. Aici toți suntem egali și nu contează starea materială sau pregătirea profesională, vârsta sau marca de la telefon, iar asta îmi place și mă motivează să îmi doresc să îmi continui funcția de voluntar AICR!

AICR: Se completează voluntariatul cu statutul pe care îl ai acum? Care a fost cea mai mare satisfacție de când te-ai alăturat echipei de AICRist?

Andreea: Îmi aduc aminte cu lacrimi în ochi de doamna Maria Apetrei. Nu am avut ocazia până acum să ajut o persoană cu o boală atât de gravă… nu prea am avut contact cu astfel de persoane. Am rămas însă profund impresionată de tăria de care a dat dovadă față de copiii săi și lupta cu cancerul nu a împiedicat-o cu nimic să le fie mamă în continuare. Iar dragostea pe care aceștia o poartă mamei lor este uimitoare, la doar câțiva anișori ai lor.

AICR: Ce reprezintă pentru tine asociația AICR?

Andreea: Pentru mine AICR înseamnă o cale prin care pot să îi ajut pe cei din jur și nu numai. O cale prin care descopăr oameni minunați. De exemplu, am participat la lansări de cărți sau am cunoscut mari oameni ai țării noastre, precum Dan Puric sau Iulian Tănase.

AICR: Ce le recomanzi celor care vor să devină voluntari în cadrul asociației AICR?

Andreea: Eu chiar am spus tuturor despre asociație și am reușit să conving o colegă să ni se alăture. Pentru cei care vor sa devină AICR-iști, sfatul meu este să îndrăznească și să nu aibă nici o reținere. Dacă vor să ajute și să descopere lucruri noi, aici este locul potrivit. Spun asta din propria experiență. Moineșteni și nu numai: îndrăzniți, credeți în voi, deveniți AICR-iști!

AICR: Ai dori să transmiți ceva cititorilor site-ului, persoanelor care îți sunt dragi, colegilor sau moineștenilor care citesc acum acest scurt interviu?

Andreea: În primul rând vreau să mulțumesc președintelui Anca Balaban Popa Iscu pentru că m-a acceptat în echipa ei, iar în al doilea rând colegilor care îmi suportă vorbăria, toată ziua vorbesc, am multe de spus. Le mulțumesc pentru că m-au ajutat să mă integrez în comunitatea AICR. Iar celor care citesc acest scurt interviu, sper că am reușit să le stârnesc curiozitatea. Sper că acum vreți să deveniți voluntari. Merită! Fiți AICR-iști! O să vă placă!