Dragi prieteni,

Astăzi m-am gândit să fac publice câteva gânduri pe care mi le-au spus voluntarii mei în legătură cu ședințele de până acum. Și să mai dezvălui și-un mic secret: încep să îi apreciez și îndrăgesc din ce în ce mai mult. Îmi place atunci când răspund solicitărilor, când vin cu idei, când dovedesc implicare. Și sper ca și ei să simtă că fac ceva bun, ceva pozitiv pentru ei înșiși, dar și pentru comunitate. Vă las așadar cuvintele lor, ale mele sunt de prisos, nu vreau să laud singură ședințele pe care le-am organizat. ;))))

Anca

Adelina Neculescu – Ședințele de până acum s-au desfășurat în ordine și au fost bine alcătuite. M-am simțit ascultată și parte dintr-un grup! Mulțumesc!

Elena Ciubotariu – La ședințele de până acum m-am simtit… pot spune “mai bine informată” din unele puncte de vedere și am apreciat mai mult părerile celor din jur, ca apoi să îmi concretizez ideea despre ce vreau să fac în AICR.

Oana Sima – La şedinţele de până acum mi-am creat o altă viziune asupra moineştenilor. Mi-am dat seama că sunt oameni care vor să schimbe ceva şi care de-abia aşteaptă să o facă. Datorită AICR cred că mai avem o şansă!

Iustin Popoiu – Ședintele de până acum au fost bine organizate și mi-au adus un flux de cunoștințe despre viziunea și despre proiectele din cadrul asociației. M-am simțit ca într-o familie, familia AICR!

Ioana Lupu – La ședințe mi-am dat seama că există moineșteni care doresc să schimbe ceva, având idei bune și fiind gata să se implice oricând.

Mihaela Jescu – La întâlnirile de până acum m-am bucurat să văd oameni interesați de activitățile propuse și mai ales să văd că se conturează o echipă inimoasă care-și dorește să implice în acțiuni contructive, cât mai mulți moineșteni.

Cristian Balaban – Am apreciat setea de informare a moineștenilor, dar și gradul de implicare al celor din familia AICR. Este foarte important să ne spunem punctul de vedere, dar și să ascultăm pe cel de langă noi. E foarte important să fim organizați, să propunem, să cerem un sfat și să gasim soluții din cele mai bune. Simt că e ceva nou în Moinești, ceva ce poate fi folositor tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *