A fost odată ca niciodată, pe malurile Tazlăului Sărat, un târg micuț și pitoresc, Moinești. Și pe vremea aceea, nu era numai aşa, un târg de oameni fără căpătâi, ci era un târg vechi, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a face lucrurile bune să se întâmple, de făceau mare cinste Moineștiului. Iaca într-o seară că le veni unora să dea de veste-n târg că vor să facă o bucurie înainte de Crăciun celor mai necăjiți din Moinești și-mprejurimi.

Din vorbă-n vorbă, din vecin în vecin, s-au apucat moineștenii să se-anunțe și mână de la mână au început să strângă ceea ce aveau și le prisosea. Şi unde nu s-au adunat o mulţime de cutii cu bucurii și-o mână de oameni inimoși care au lăsat treburile de-acasă și-au mers și-au colindat. Din poartă-n poartă, pe ulițele noroioase, la case unde copiii erau desculț, fără șosete, pe timp de friguroasă iarnă, la case unde copiii nu au primit niciodată pân-atunci cadouri, dulciuri și jucării.

Cu fiecare prag trecut, cei de care spusei la început, simțeau că trebuie să mai facă ceva. Ceva mai mult. Mai mult bine. În inima lor încolți ideea de a făuri o adunare a oamenilor inimoși. Şi ne pomenim într-una din aceste zile că vin aceia şi ne-aduc vestea cea mare:

– Iaca, noi ne-am hotărât, facem adunarea oamenilor minunați, puteți deci să vă implicați!

 

PS: ne ajutați să scriem continuarea împreună? Anca & Cristian Balaban

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *